HEI DRAGI MEI SPER SA VA PLACA UNELE DINTRE GANDURILE MELEŞi uite cum o clipă de neatenţie îţi poate umple mintea cu mii şi mii de gânduri ce n-o să se termine vreodată.
O ceaşcă spartă şi o poză îmbibată de cafea , îţi trezesc amintiri ce îţi dă fiori , amintiri ce dor tot mai tare , amintiri ce ai vrea să rămână îngropate pentru tot restul vieţii tale .. Dar , ele ies la suprafaţă cu fiecare ocazie ,şi totul în jurul tău cade , se prăbuşeşte .. liniştea interioară dispare odată cu gândurile ce acum îţi năvălesc prin minte.


O furtună de sentimente şi amintiri se dă acum înăuntrul meu . Ceaşca de cafea ce tocmai a făcut contact cu podeaua camerei mele , m-a făcut să redescopăr acea poză .. Acea poză care stătea ascunsă de lumină , stătea ascunsă de mine ! Nu puteam să înfrunt relitatea, durea ..
Încă încercam să mă ascund după unul din cioburile globului de cristal [,] imaginar în care trăiam , încă nu puteam să accept că nu uitasem .. nu dădusem totul trecutului , ceva încă trăia în mine şi acum începea să iese iar la suprafaţă .. Nu voiam , nu .. Nu voiam ca totul să redevină ca înainte , începusem să mă resemnez că sunt obişnuită , o fată obişnuită .. dar, imaginea lui ce acum era din nou întipărită în mintea mea , îmi dădea speranţă ,încredere .. mă făcea să simt ceva aparte, mă făcea să mă simt specială ! Oare soarele încerca să îşi facă apariţia pe drumul ce eu îl parcurgeam de 17 ani ? Poate că soarele chiar îşi făcea apariţia pe drumul vieţii mele .. dar, eu nu acceptam asta , nu puteam ! Îmi dădea fiori .. printre stropii de cafea parcă aşternuţi pe poza aceea care era ca o furtună pentru mine , puteam să îi zăresc ochii .. Ochii lui ! 
Un strop de curaj îşi face apariţia în mine , îmi îndrept mâna spre poza ce zace pe jos acoperită de cafea , o prind între degete şi o ridic . Înlătur cu mâna stropii de cafea şi îmi fixez ochii pe poză .. pleoapele devin din ce în ce mai grele , închid ochii şi simt cum o lacrimă mi se scurge uşor pe obraz , mă simţeam lipsită de viaţa , eram doar eu şi poza aceea care aducea furtuna în viaţa mea .. Iubeam ceva imposibil mie , era o iubire pură , o iubire ce apare doar odată în viaţa ..trebuia să merg înainte şi să uit .. dar, oare puteam ? Puteam să ascund sentimentele ce se zbăteau să iese la suprafaţă în fiecare clipă ?! Nu.. nu aveam cum , era ceva mult mai puternic decât mine . Realitatea crudă mă face să mă trezesc din transa în care am intrat . Realitatea rece care niciodată nu-mi dă pace , acea realitate care m-a făcut să-mi pierd speranţa .. m-a făcut să îmi pierd încrederea în mine şi să mă las în voia sorţii , să accept ceea ce sunt ! Un suflet lipsit de putere [,] într-o lume aşa de mare . Asta eram .. Într-un cuvânt ? .. Eram un nimeni ! Şi încep să-mi repet în gând 'nimeni , nimeni , nimeni ' .. cuvântul 'nimeni' spărgea acum,liniştea din capul meu . Liniştea din cameră ce te omora cu fiecare secundă trecută , avea să fie spartă de sentimentul ce zăcea în mine, sentimentul care încerca să ţipe .. să iese la suprafaţă ! Dar eu nu îi permiteam asta .. orgoliul ce zăcea în mine , nu dădea voie sentimentelor să iese la suprafaţă.. 
Am strâns din ochi şi m-am ridicat lăsând ceaşca spartă şi cafeaua, pe jos .. Am coborât scările şi am ieşit pe uşă , simţeam nevoia să fiu doar eu cu mine .. fără nimeni altcineva în jur. Gândurile nu îmi dădeau pace , îmi venea să ţip şi astfel să alung toată durerea ce zăcea înăuntrul meu. Am grăbit pasul , am început să alerg spre nicăieri , sperând că gândurile o să-mi dea pace .Nu-mi venea să cred .. ajunsesem în stadiul în care să fug de gândurile mele. Nu era bine! Trebuia să fac ceva care să oprească asta.. Fugind nu rezolvam nimic,pur şi simplu mă ascundeam şi credeam că totul a trecut , dar nu .. problemele şi gândurile mele aşteptau să le înfrunt . Ceea ce tocmai am gândit , mă face să mă opresc. Mă uit în jur, fac 3 paşi, şi încep să alerg înapoi către casă. 
Deschid uşor uşa şi mă duc în camera mea .. Camera de la care pornise totul , mă uit în locul ce-mi dăduse atâţia fiori şi observ că pe jos nu mai erau ceaşca spartă şi cafeaua vărsată .. Dar ceva era încă acolo , poza aceea .. poza care trezise totul la realitate. Privesc poza cu ură şi mă întreb în sinea mea 'de ce ? de ce eu ? ' .. în zadar .. aceste întrebări aveau să rămână fără răspuns dacă eu nu îmi înfruntam gândurile ,sentimentele , temerile .. Ochii îmi rămân aţintiţi pe acea poză .. Un zâmbet forţat apare pe faţa mea .. straniu .. 
Strâng din ochi şi o lacrimă îşi face şi ea apariţia , treceam de la un sentiment la altul . Dintr-un impuls prostesc , duc poza la piept şi inima începe să galopeze , mă simt liniştită şi totodată rănită , tristă , dezamăgită , lipsită de puteri .. Viaţa îmi juca feste pentru a nu ştiu câta oară , se juca [,] cu mine .. Erau momente când îmi aducea un zâmbet larg pe faţă şi momente când şiroaie de lacrimi îmi curgeau pe obraji .. 
Deodată simt cum un fior îmi pătrunde corpul şi încep să retrăiesc clipa aia .. 
Mii de gânduri şi sentimente mă străpung în momentul ăsta .. doare al dracului de tare ! Simt cum inima mea se împarte în mii de bucăţi iar eu rămân doar un suflet lipsit de putere .. Simt că nu mai pot , nu mai am puterea necesară să lupt .. dar .. ceva parcă îmi spune să nu renunţ . 
Un zâmbet 'malefic' îmi apare pe faţă . Decisesem să nu renunţ , să lupt , să calc pe toţi ca să îmi fie mie bine . Într-un fel trebuia să îmi înfrunt temerile , nu ?! Eram decisă ! Dar oare eram eu cea care decisese ? Eram eu sau mândria ce tocmai îşi făcuse apariţia în fărâma de inimă care-mi mai rămăsese ?! O altă întrebare fără răspuns ! Oricum ar fi, era decis , voiam să lupt ! Deşii o parte din mine îmi spunea să rămân ca şi până acum , cealaltă mă împingea spre luptă .. Ştiam că în felul ăsta , probabil , o să rănesc multe suflete .. şi gândul ăsta nu-mi dă pace . Doamne! Un alt gând?! Pe secundă ce trece , în mintea mea , se mai aşterne câte un gând lângă miliardele ce deja începeau să îşi facă 'familii' acolo .



Eram decisă să calc pe orice ca să îmi duc 'misiunea' la bun sfârşit . Dar asta avea să facă din mine o fată fără inimă , o fată rece .. nu-mi doream asta! Asta mă făcea să dau înapoi .. nu-mi doream să devin o persoană fără suflet.. Dar lumina de la capătul tunelului îşi face şi ea apariţia . Puteam să lupt împotriva acelui lucru , dar să rămân aceeaşi persoană. Şi totuşi mă gândesc că mici schimbări nu ar strica . Rămâne să mai reflectez asupra schimbării de caracter .